BREAKING | Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor

O tragedie cumplită a zguduit comuna Gura Văii, județul Bacău, unde o tânără mamă de 25 de ani a fost găsită fără viață în spatele casei sale. În urma unor conflicte cu partenerul de viață, aceasta a luat o decizie extremă, lăsând în urmă doi copii și un bilet de adio sfâșietor.

Andreea, mama unui băiețel de un an și opt luni și a unei fetițe de șapte ani, și-a curmat viața în noaptea de sâmbătă spre duminică. Descoperirea șocantă a avut loc pe 2 martie, în jurul orei 11:00, când polițiștii de la Secția 10 Poliție Rurală Onești au fost alertați cu privire la tragedie.

Echipajele ajunse la fața locului au confirmat că tânăra și-a pus capăt zilelor. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele acestei drame.

„Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Onești au fost sesizați duminică, 2 martie, despre faptul că o femeie din comuna Gura Văii a fost găsită decedată la domiciliu. În urma cercetărilor, s-a stabilit că este vorba despre o tânără de 25 de ani, iar primele date indică faptul că aceasta s-ar fi sinucis. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, a transmis IPJ Bacău, citat de observatornews.ro.

Se pare că Andreea încercase să plece de acasă și să se refugieze la părinți, însă partenerul său ar fi împiedicat-o. În ziua tragediei, tânăra a trimis mesaje celor apropiați, mărturisindu-le că îi iubește și că își dorește ca cei doi copii să fie bine îngrijiți.

Din nefericire, nimeni nu și-a imaginat că va recurge la un gest atât de extrem, deși existau indicii că viața sa era marcată de suferință și violență domestică.

Înainte de a-și pune capăt zilelor, Andreea a lăsat un bilet de adio și le-a transmis celor dragi un mesaj emoționant, rugându-i să aibă grijă de copiii ei. Potrivit apropiaților, tânăra se confrunta cu probleme grave în relația de cuplu, iar suspiciunile de abuz nu erau noi.

Această tragedie readuce în atenție drama tăcută a multor femei aflate în relații abuzive și necesitatea unui sprijin real pentru victimele violenței domestice.