„Doamna Nicolae îi primea în clasa ei pe toţi copiii care învăţau greu. În câteva luni, toţi reuşeau să citească şi să scrie corect. Drept premiu le dădea un pui din planta pe care o ţinea în clasă. Şi eu am primit unul Ne-am revăzut toţi colegii la înmormântarea ei şi mi-au căzut ochii pe o coroană. Când am văzut ce scria pe ea mi-au dat lacrimile…”

Un bărbat a vrut să își amintească de învățătoarea care i-a schimbat viața, așa că a povestit cum a învățat să citească și să scrie datorită ei.

„Când eram mic, părinții copiilor cu dificultăți de învățare îi înscriau în clasa doamnei Nicolae. Mulți ajungeau în clasa a III-a fără să știe să scrie sau să citească. Și eu eram unul dintre ei. Nimeni nu reușise să mă învețe.

Doamna Nicolae era tânără și plină de energie. Nu știu cum făcea, dar toți copiii care intrau în clasa ei învățau, ca prin minune, să citească și să scrie. Pe doamna Nicolae o ajuta și Veronica.

Cine era Veronica? O plantă cățărătoare cu flori frumoase, care trona în clasă. În fiecare an, doamna Nicolae oferea câte un pui de-al Veronicăi fiecărui copil care învăța să citească și să scrie. Se îngrijea mereu să taie câteva frunze, să le prindă și să le planteze în ghivece mici.

Ziua în care primeai ghiveciul era una solemnă. Trebuia să-i dai un nume plantei și să-l scrii pe ghiveci. Nu voi uita niciodată momentul în care l-am primit pe al meu. I-am pus numele mamei mele, Roza, și eram extrem de mândru. Eram printre primii băieți din clasă care primiseră această onoare.

Până la sfârșitul anului, aproape toți copiii își primiseră ghiveciul. Până și Bogdan, cel care avusese cele mai mari dificultăți, și-a primit recompensa.

În vacanța de vară, doamna Nicolae ne-a încurajat să îi scriem despre plantele noastre și ne-a sfătuit să folosim dicționarul pentru a ne verifica ortografia.

Toată vara am avut grijă de Roza. O udam, îi tăiam frunzele uscate și mă asiguram că nu se usucă. Când a venit frigul, am mutat-o în casă, pe pervaz.

Anii au trecut, iar Roza mea a făcut la rândul ei pui, exact ca Veronica. I-am plantat în ghivece separate, iar tata îi vindea la serviciu. Cu banii obținuți cumpăram pământ bun și ghivece noi. Treptat, mi-am transformat pasiunea într-o mică afacere.

Datorită Veronicăi, am descoperit fascinația pentru plantele decorative. Tata m-a susținut mereu.

Apoi, într-o zi, am primit un telefon: doamna Nicolae murise. Am simțit că trebuie să merg la înmormântare.

Acolo, aproape toți foștii săi elevi erau prezenți. Unul dintre colegii mei adusese Veronica și o așezase lângă sicriu.

S-au spus multe cuvinte frumoase, iar oamenii au plâns, amintindu-și de clipele petrecute alături de ea.

Bogdan, unul dintre ultimii copii care primiseră ghiveciul, a spus că de fiecare dată când citește eticheta unui produs în supermarket își amintește de doamna Nicolae. Tot el a lăsat o coroană superbă. Pe ea era scris un mesaj simplu, dar emoționant:

„Dacă poți să citești asta, mulțumește-i unui învățător. Mulțumesc, doamna Nicolae.”