Totul a început cu o teamă. O teamă tăcută, care se înfige în piept fără avertisment. Andrei, băiatul meu de treisprezece ani, nu mai era același. Zilele se transformaseră în absențe, iar răspunsurile lui la întrebările mele deveniseră din ce în ce mai goale.
Nu mai era vorba doar de adolescență. Era ceva mai adânc. Mai grav.
Când am găsit, ascuns sub patul lui, un teanc gros de bani și gadgeturi scumpe, am știut că nu mai pot ignora ce se întâmplă. Nu l-am confruntat. Nu imediat. Am păstrat tăcerea și am așteptat.
A doua zi, l-am urmărit după școală. L-am văzut urcându-se, fără ezitare, într-un SUV negru, înconjurat de altele, ca într-un film. Le-am urmat în liniște, cu inima pulsând haotic. Am ieșit din oraș, iar vehiculele s-au oprit în fața unei vile impunătoare.
Am intrat. Nici nu știu cum. Curajul unei mame nu are logică.
Am sunat la interfon. O femeie elegantă mi-a deschis cu o privire rece și disprețuitoare.
„Sunt mama lui Andrei. Vreau să-mi văd fiul,” am spus, cu o hotărâre pe care nici n-am știut că o am.
Andrei a apărut în ușă, surprins și tulburat. „Lăsați-o să intre,” a spus.
Interiorul vilei era rece, perfect, străin. Acolo, lângă un șemineu decorativ, stătea el. Tatăl lui Andrei. Bărbatul care plecase înainte ca fiul său să vină pe lume. Îmbătrânit, dar inconfundabil.
„Am vrut să îndrept lucrurile,” a spus, calm. „Să-i ofer o viață mai bună.”
„Cu bani?” am replicat, abia stăpânindu-mi furia. „După treisprezece ani?”
Dar răspunsul adevărat nu a venit de la mine. A venit de la Andrei.
„Tot ce ai dat, am păstrat. Ca să-i pot da mamei. Nu vreau nimic de la tine. M-ai abandonat. N-ai dreptul să vii acum și să te comporți ca un tată.”
L-am strâns în brațe. Atunci am știut: îl crescusem bine.
A doua zi, cineva a lăsat o pungă cu bani la ușă. Înăuntru, un bilet: „Iartă-mă. Am vrut doar să îndrept lucrurile.”
Andrei mi-a spus: „Nu avem nevoie de banii lui, mamă. Ne avem unul pe celălalt.”
I-am zâmbit. „Și tot ce avem, e suficient. Dar poate, uneori, șansa unui nou început vine în forme neașteptate.”
Pentru prima dată după mult timp, am simțit că putem respira. Împreună.