După sărbători, liniștea se sparge din nou la fiecare etaj: o bătaie în ușă, o voce cunoscută și o stropire cu agheasmă. Pentru mulți români, începutul de ianuarie aduce vizita preotului cu Boboteaza — un obicei care traversează generațiile, dar care, în ultimii ani, a început să stârnească tot mai multe dileme între tradiție, presiune socială și bani.
De ce vine preotul după Anul Nou
Ritualul poartă numele popular de „botezul caselor” și are loc între 2 și 6 ianuarie, în preajma Bobotezei. Preotul merge din casă în casă, binecuvântează locuințele și le stropește cu agheasmă mare — apa sfințită în ziua de 6 ianuarie. În tradiția ortodoxă, gestul are un rol profund simbolic: curățirea casei și protejarea familiei pentru anul ce urmează.
Biserica explică semnificația acestui moment prin ideea de protecție divină: „Casa sfințită este așezată sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Omul și locuința sa sunt apărați de rele, atâta timp cât trăiesc în curăție și credință.” Astfel, pentru mulți credincioși, vizita nu este doar o formalitate, ci un act de reafirmare spirituală.
Obiceiul între credință și presiune socială
În mediul urban, însă, tradiția a început să se lovească de realități noi. În blocurile mari, unii vecini deschid fără ezitare, alții se ascund în spatele ușilor, iar unii invocă motive practice sau neîncredere. Pe rețelele de socializare apar discuții despre sensul real al obiceiului și despre teama că refuzul ar atrage „ghinion” sau judecata comunității.
În sate, imaginea rămâne aproape neschimbată: vizita preotului este un eveniment de comuniune, un semn că „Dumnezeu a trecut pragul”. La oraș, însă, gestul tinde să se transforme într-un test al relației dintre tradiție și modernitate. Mulți tineri întreabă deschis: cât e credință, cât e convenție socială?
Banii — tema care stârnește cele mai multe întrebări
Întrebările revin an de an: „Cât se dă la popă?”, „Este obligatoriu să plătești?”, „Ce se întâmplă dacă nu deschizi ușa?”. În realitate, Biserica Ortodoxă Română nu impune sume fixe și precizează că orice contribuție trebuie să fie „benevolă”. Există totuși două tipuri de contribuții:
contribuția anuală către parohie – o donație voluntară, de obicei în jur de 100 de lei, pentru întreținerea bisericii și activitățile comunitare; aceasta se înregistrează prin chitanță;
donația ocazională de Bobotează – un gest personal, fără sumă impusă, oferit ca semn de mulțumire, nu ca obligație.
Diferențele de percepție sunt mari. În comunitățile mici, suma e privită ca o datorie morală, în timp ce în marile orașe discuția se mută spre transparență și libertate de alegere. Unii oameni refuză să dea bani, considerând că rugăciunea nu ar trebui cuantificată; alții oferă cu bucurie, văzând în acest gest un sprijin concret pentru preot și biserică.
Tradiția care rezistă, dar se schimbă
Indiferent de opinii, vizita de Bobotează rămâne una dintre puținele tradiții religioase care încă reușesc să atingă aproape toate categoriile sociale. În multe locuințe, agheasma e păstrată la loc de cinste, iar oamenii cred că ea „curăță” nu doar casa, ci și începutul de an. Pentru alții, însă, obiceiul a devenit o amintire din copilărie, trăită azi mai mult din respect pentru părinți decât din convingere.
Între credință, gest simbolic și presiune socială, „popa cu botezul” rămâne un ritual care spune mai mult despre felul în care România se schimbă decât despre apa din vasul sfințit.